Interviul lunii cu psihologul Sile Moldovan: „De multe ori tendința socială este să accepte abuzul sexual, violul decât sexualitatea.”

Vasile, sau Sile, cum își zice singur, este omul care îmi amintește de copacul de tei, atât de puternic înrădăcinat, verde, care te înmiresmează, te face să ridici capul spre cer și să tragi adânc aer în piept. Psiholog de profesie, Moldovan Vasile, director executiv al Asociației pentru Promovarea Femeii din România (APFR Timișoara, click pe  https://apfr.ro/), ajunge pentru a 3-a oară la Chișinău. În doar câteva întâlniri mi-am dat seama să Sile Moldovan este omul capabil să schimbe câmpul magnetic, să te facă să te gândești la tot ceea ce ești sau nu ești. Nu am ratat ocazia să fac un interviu cu dumnealui, un moment care pentru mine în tot acest răstimp a fost ca o apă proapătă. Să vă doresc să vă delectați cu acest text, ar fi prea puțin spus, prieteni! 

Interviul lunii octombrie cu Rodica Moraru: „O femeie nu alege niciodată să aibă o relație abuzivă.”

Octombrie este blând în acest an, cu peisaje idilice, cu frunze căzute lin pe pământ de parcă și-au propus să-l cuprindă, cu soare și lumină strecurată printre copacii goliți. Exact așa aș putea descrie discuția caldă pe care am avut-o cu Rodica Moraru Chilimar, directoarea Centrului de Asistență și Protecție a Victimelor și potențialelor Victime a Traficului de Ființe Umane (CAP).  

Sergiu Toma: „Pentru mine activitatea în calitate de psiholog este în primul rând o responsabilitate socială.”

Segiu Toma este genul de om pe care nu te saturi să-l asculți, de parcă ar fi o fântână din care cu nesaț bei apă rece pe timp de caniculă. Povestește calm, domol, sincer și chibzuit. Nu te intimidează prin cunoștințele sale, ci dimpotrivă, te încurajează să gândești, în orice fel e firesc pentru tine. Am ajuns la interviul cu președintele Institutului pentru Familie si Inițiative Sociale cu oarecare emoții, nu de alta, însă Sergiu Toma este psihoterapeut și un profesionist  de la care puteam afla răspunsuri la foarte multe întrebări. Zis și făcut. Ce discuții am prins, vedeți în interviul de mai jos. 

Liliana Buza: „Violența în familie nu este o problemă personală, este o problemă a întregii societăți!”

Iunie, 2018. Într-o zi de iunie cu iz de tei și zmeură am ajuns la Hâncești, la Centrul Maternal ”Pro-Femina” din Hîncești, unde am avut o discuție cu directoarea instituției, dna Buza Liliana. Centrul este amplasat lângă spitalul raional, într-o clădire mare și răcoroasă, unde am putut să mă răcoresc și să-mi trag sufletul după drum. Chiar de la ușă am fost întâmpinată de câțiva copii zglobii – beneficiari ai centrului, care au sărit să mă îmbrățișeze (un moment dulce și emoționant). Cu aceste emoții am dat start interviului lunii cireșar. Vedeți mai jos ce discuție sinceră am prins.  

Tatiana Osadci: „Femeia este bătută, înjosită și lăsată fără sursă financiară… și tot ea rămâne a fi batjocorită.”

Noiembrie 2017. În zi cenușie de noiembrie am intrat pe poarta centrului pentru a găsi o clădire destul de mare, îngrijită, cu gospodari la casă, cum s-ar zice. Mi-a bucurat ochii îndeosebi grădina din față cu trandafiri țanțoși, înalți până la umăr și încă înfloriți. Dna Tatiana mă aștepta - îmi făcea cu mâna să intru mai repede, nu de alta, era vânt afară. Ne-am așezat ambele la masa ei de lucru și am așa am început interviul lunii noiembrie cu Osadci Tatiana, directoare Centrul Maternal „Pro Familia” din Căuşeni. 

Oxana Zavidei: „Totul începe cu igiena emoțională care este obligatorie pentru toți!”

Octombrie 2017. Interviul cu dna Zavidei Oxana  directoare, Centrul de ajutor social al femeii și familiei „Stimul”, l-am făcut în incinta fostului gimnaziu din orașul Ocnița, o clădire impunătoare, rece, plafonată și practic abandonată. Chiar și în aceste condiții am reușit să am un dialog călduros, ca să aflu mai multe despre această organizație de la nordul țării ce luptă cu fenomenul violenței domestice. 

Elena Burca: „Vorbim foarte puțin despre noi înșine, despre toleranță și agresivitate.”

Interviul lunii septembrie, 2017. Elena Burca, directoare, Asociatia Impotriva Violentei "Casa Marioarei": „Vorbim foarte puțin despre noi înșine, despre toleranță și agresivitate.” Cu dna Burca m-am întâlnit într-o dimineață de septembrie pentru a descoperi omul din spatele unei munci enorme și importante în societatea din Republica Moldova. Am găsit o femeie puternică care m-a întâmpinat cu o căldură de mamă și care era deschisă spre o discuție prietenoasă și sinceră despre victime ale violenței, despre cum pot fi ajutate și care ar fi urmările reabilitării psihologice ale acestora.