Voi începe cu o întrebare tradițională pentru aceste intreviuri lunare. Care este istoria acestui centru? Centrul și-a deschis ușile în luna noiembrie 2008 la inițiativa Consiliului Raional din Hâncești. Pe atunci era formată o echipă multidisplicinară care, mulțumită Guvernului Suediei, avea acces la un fond de investiții pentru acest proiect. Apoi, începând cu 2009, am devenit o instituție publică finanțată din bugetul de stat. Astăzi conlucrăm cu Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei și ne supunem acesteia metodologic. Poate vă puneți întrebarea cum am ajuns să avem sediul într-o asemenea clădire... Aceast edificiu spațios, inclusiv clădirea vecină a Spitalului Raional – ambele istorice de altfel - au fost oferite gratuit de către Consiliul Raional – fondatorul celor două instituții vecine.  

Ce servicii propuneți beneficiarilor care ajung aici? Oferim plasament temporar pentru cuplurile mamă-copil, lucrăm intens cu beneficiarii noștri pentru ca aceștia să se simtă protejați și ne implicăm în procesul de reabilitare. Comparativ cu anii trecuți, ne-am lărgit spectrul de activități, astăzi lucrăm și cu copiii supuși abuzului, violenței și neglijării în familie, nu doar cu mamele acestora. Cu acești copii lucrează psihologul și pedagolul nostru. Ne-am extins și zona geografică de identificare a beneficiarelor – astăzi primim femei și copii din Leova, Cimișlia, Basarabeasca etc. – din toată zona în care ne aflăm, nu doar orașul Hâncești.

Vreau să vă împărtășesc că din păcate unele beficiare nu știu să citească și să scrie. În acest caz, pedagogul nostru lucrează și cu aceste femei. Le susținem și monitorizăm ca acestea să fie angajate în câmpul muncii, pentru ca pe viitor să devină independente și capabile să se descurce de sinestătător. Inclusiv menținem legătura și cu rudele, prietenii și alți actori din viața femeilor pentru a fi „prezenți” și urmări cum evoluează lucrurile.

Știu că unele organizații se confruntă cu o problemă gravă – lipsa resurselor umane. Care este situația aici? Cine formează echipa centrului? (Oftează) Nu suntem nici noi o excepție. I-am găsit foarte greu pe cei patru asistenți sociali pe care îi avem – oameni dedicați, care sunt plătiți cu doar cca 2000 de lei pe lună. Psihologul sau pedagogul nostru primește cca 2300 lei pe lună, la fel un salariu foarte și foarte mic pentru realitatea din țara noastră. Pentru a motiva și păstra echipa la noi la centru, am elaborat un grafic special, flexibil. Spre exemplu, psihologul nostru mai are un seriviciu la spitalul din Hâncești. Astfel, are mai multe surse de venit și se poate oarecum Dna Tatiana, asistenta socială a Centrului Maternal „Pro-Femina” din Hânceștiîntreține. Deci, încercăm diverse metode pentru a păstra echipa pe care o avem.

Întrebare blitz. Top 3 necesități cu care se confruntă astăzi centrul. (1.) Finanțarea din bugetul de stat pe care o avem e foarte mică. Nu facem față necesităților (haine, alimente, etc. pentru copii, spre exemplu). (2.) Salariile prea mici ale angajaților. Am dori ca oamenii care lucrează aici să fie dedicați doar centrului. (3.) Am dori să oferim și activități de alternativă pentru copiii aflați la centru – tabere de vară/educative sau excursii – activități care să le facă copilăria mai frumoasă. Desigur, nu avem bugent suficient pentru aceste activtăți.

Ce v-a motivat să vă implicați într-un domeniu atât de sensibil, precum violența? Încă pe timpuri eram implicată în proiecte similare, pentru ca mai apoi să primesc o invitație din partea Consiliului Raional de a coorodna Centrul Maternal „Pro-Femina”. Nu știam pe atunci cum trebuie să funcționeze un centru. Pentru schimb de exepriență am avut diverse vizite de studiu la Iași și Bacău. 

Să știți că la începuturi nu existau nici standarde, lucram pe loc gol. Noroc de colegii din România, de la care ne-am inspirat foarte mult.

Cum se implică locuitorii orașului în activitatea pe care o desfășurați? Așa cum cunoașteți, persistă la noi în societate anumite stereotipuri de care trebuie să ne debarasăm. O femeie victimă a violenței trebuie în primul rând să aibă susținere din partea rudelor, dar, din păcate, acest lucru uneori nu se întâmplă, adesea ea fiind batjocorită și învinovățită. Avem susținere din partea autorităților, lucru ce ne bucură. Întotdeauna punem umărul, atunci când avem ocazia, la eliminarea stereotipurilor prin discuții constructive. Pas cu pas sperăm că rezultatele se vor vedea.

Ce mesaj aveți pentru cititorii noștri? Câteva cuvinte din inimă pentru femeile care acum citesc acest interviu. (Vădit emoționață) Violența nu e doar atunci când te lovește, este atunci când te lipsește de lucruri elementare – prieteni, rude, ieșiri în lume, etc.; violența este atunci când omul de alăturiîncearcă să te domine și să-ți controleze toată viața. Violența în familie se pedepsește prin lege. Știu că e dificl de a cere ajutor și aș fi dorit ca fiecare femeie să aibă un curaj aparte în acest sens, să vină la noi sau la alte centre pentru că ea nu este singură. Violența nu este o problemă personală, este o problemă a întregii societăți!