Septembrie 2017. Cu dna Burca m-am întâlnit într-o dimineață de septembrie pentru a descoperi omul din spatele unei munci enorme și importante în societatea din Republica Moldova. Am găsit o femeie puternică care m-a întâmpinat cu o căldură de mamă și care era deschisă spre o discuție prietenoasă și sinceră despre victime ale violenței, despre cum pot fi ajutate și care ar fi urmările reabilitării psihologice ale acestora. Povestiți-ne care au fost circumstanțele în care a fost deschisă „Casa Mărioarei” și care este experiența Dvs. în domeniul prevenirii violenței domestice?
E.B: Ideea și efortul de a deschide un asemenea centru a avut-o regretata dna Antonina Lucinschi, după ce împreună ne-am întors dintr-o deplasare în SUA, unde am vizitat asemenea centre. Eram în anii `99 – 2000. În acei ani eram deputată în Parlament și președinta Formului Organizației pentru Femei – organizație care a pus bazele „Casei Mărioara”. Mi-am început activitatea aici la insistența primei doamne care, spre regret, era foarte bolnavă...
Totuși deja aveați experiență în domeniu, nu?
E.B: Toată viața am lucrat cu oamenii. Când eram mică aveam grijă de copiii din mahala (râde). Mă țin minte de când trăiesc având grijă de oameni.
Cum era „Casa Mărioarei” atunci și acum? Câte beneficiare aveți? Care este echipa? Cât timp stau beneficiarele la centru?
E.B: De fapt, centrul l-am deschis în 2004. Până atunci am căutat surse financiare pentru a renova clădirea, care era într-o stare deplorabilă. Lucrările de reparație nu le-am făcut pe banii donatorilor. Am adresat diferte scrisori de ajutor, am colectat bani chiar și de la oameni simpli. Vestea că activează un centru de acest fel s-a răspândit foarte repede. Chiar din primii ani aveam cca 1000 de femei care se adresau după ajutor. Eram unicul centru care propunea servicii femeilor supuse violenței în familie. În acești ani am învățat foarte mult, am învățat din propriile greșeli. Astăzi avem o echipă puternică și profesionistă și nu aș putea nici să compar cu ceea ce eram la început. Suntem 12 persoane în echipă.
Ce fel de asistență oferiți?
E.B:Asistență psihologică, juridică, socială, asistență medicală primară. Toate aceste servicii sunt gratuite.
Care sunt problemele pe care le întâmpină „Casa Mărioarei”? Cine vă ajută?E.B: „Casa Mărioarei” nu are probleme ci posibilități, inclusiv financiare (zâmbește). Noi nu stăm pe loc, ci mergem înainte.
Cine sunt femeile de la „Casa Mărioarei”? Care este profilul victimelor? Cât de gravă este situația lor atunci când ajung aici?
La noi se adresează femei ale violenței în familii victimizate, ceea ce înseamnă că femeia întotdeauna a fost vicitmă, iar agresorul – agresor, adică pe parcurs nu s-au schimbat cu rolurile. De obicei, aceste femei sunt foarte speriate, vulnerabile și au o apreciere foarte proastă față de propria persoană. Aceste categorii de familii sunt foarte „ascunse” în societate, iar ,din păcate, vicitma se adresa la noi doar atunci când înțelegea că, dacă nu fuge, își expune viața în pericol sau riscă să fie omorâtă în bătăi. La noi se adresează femei care au trăit și 15-20 de ani în violență. Oferim cazare victimelor chiar și pentru o perioadă de 6 luni, iar câteodată extindem perioada, dacă psihoterapeutul o cere.
De obicei, șansa de reabilitare sută la sută este posibilă?
E.B: Șansele depind de echipa care reabilitează victima. La noi în țară există psihologi, însă mai rar psihologi în domeniul violenței domestice. În ultimii ani, circa 60% dintre femeile care s-au adresat la centrul nostru s-au reabilitat și își continuă viața în afara violenței. În primii ani acest număr era mult mai scăzut.
Totuși, mă întreb de ce femeia se întoarce la agresor după reabilitare?
E.B: Femeia nu are suport elementar după ce trece de reabilitare. Femeile ar depăși mai ușor provocările dacă la noi ar fi existat case sociale – centre care le-ar oferi un adăpost și nu ar depinde financiar de agresor. Vorbesc despre formarea unei femei independente care își poate întreține copiii. Femeile care vin la noi au vârsta cuprinsă între 35-50 de ani, am avut însă și femei de 22 de ani cu 2-3 copii. Apropo, am avut cazuri în care femeile nu aveau o educație de bază, nici nu erau capabile să semneze ceva sau erau analfabete. Să știți că e o problemă în Republica Moldova că tinerii de 20 de ani nu știu carte sau sunt analfabeți. Noi la „Casa Mărioarei” oferim și suport educațional acestor femei. Le învățăm, spre exemplu, cum să aibă corect grijă de copil.
Vorbind despre relația mamă - copil...
E.B: Femeile victime ale violenței domestice au tendința de a fi agresive cu propriii copii. Iar în unele cazuri copiii favorizează agresorul, deoarece tata mai dă bani, de exemplu. Noi punem accent pe comportament, nu pe persoană, deoarece comportamentul trebuie schimbat. Aplicăm această strategie atunci când lucrăm cu copiii. Copilul care trăiește în violență domestică este la fel o victimă și are nevoie neapărat de reabilitare, pentru că în viitor acesta poate deveni fie agresor, fie victimă. Vorbim foarte puțin despre noi înșine, despre emoții sau despre toleranță și agresivitate.
În ultimul timp, în fiecare săptămână auzim cazuri tot mai grave de violențăsoldate cu deces, violuri în grup, abuz sexual față de minori. Considerați că este o escaladare a violenței sau pur și simplu noi acum auzim mai multe despre astfel de cazuri?
E.B: Dacă e să comparăm cu 50 de ani în urmă, desigur diferența este mult mai mare. Astăzi oamenii au un comportament mai libertin, se vorbește mai mult despre sex. Orice comportament urât demonstrează o degradare a societății. Ne lipsește educația în familie. În plus, ne lipsesc cadrele didactice pe care le-am avut cândva. Astăzi pedagogii nu se implică în problemele familiilor.
Lucrați de mult timp cu femeile vicitme ale violenței. Vă rog să ne oferiți un expemplu de succes, atunci când o femeie a reușit să înceapă o viață nouă.
E.B: Avem foarte multe cazuri de succes. Este o plăcere pentru noi atunci când beneficiarele noastre se întorc pentru a ne saluta și a sta la taclale. Spre exemplu, am avut o beneficiară care după șederea la centrul nostru și-a găsit un loc de muncă și la primul ei salariu de 2000 de lei a venit la noi să ne întrebe ce să facă cu acești bani? Vă dați seama că victimele violenței domestice au o părere atât de proastă despre ele încât la orice mic succes au nevoie de susținere morală. Iar pe lângă toate, noi le oferim și prietenie.
Care sunt problemele pe care le întâmpină „Casa Mărioarei”? Cine vă ajută?
