30sep2021

Membrii Coaliției au participat la ședința anuală a Adunării Generale. Pe agenda de discuții - valorile și standardele de lucru

În perioada 22-24 septembrie 2021, a avut loc ședința Adunării Generale la care participă organizațiile membre ale Coaliției. Întâlnirea a avut scop realizarea a trei obiective: de cunoaștere și aplicare a valorilor și consolidare a echipei, de învățare și cunoaștere a unor subiecte complexe și noi pentru organizațiile membre și asigurarea implementării Planului strategic în mod participativ și transparent.

În prima zi de întâlnire, conduși de facilitatorul Sile Moldovan, am parcurs printre valorile și principiile Coaliției, cum le aplicăm în comunicarea dintre noi și în asistența femeilor, dezvoltarea încrederii, diferențele ca resursă și acceptarea lor, standardele de lucru dintre organizații pe cazuri de violență în baza valorilor și principiilor de lucru. Am încheiat ziua cu decernarea certificatelor pentru psihologii Coaliției care au susținut, în iulie 2021, la Timișoara, Programul de Formare Profesională. Acest program este autorizat de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Ministerul Educației Naționale din România și permite activarea atât în România, cât și în Moldova, dar și în alte peste 40 de tări din Europa.

În următoarele două zile am reușit să lucrăm împreună bine organizat: am revizuit documentele interne, am lucrat la elaborarea criteriilor de bază privind standardele de lucru dintre organizații și pe cazuri de violență în baza valorilor și principiilor de lucru, la planificarea cadrului de lucru pe standardele de asistență și documentare, am avut discuții privind amendamentele de modificare a Regulamentului de activitate, discuții pe marginea studiului de caz, etc. O sesiune importantă a fost ținută de experta Almut Rochowanski care a vorbit despre formatul de asistență externă și lucrul cu donatorii. Pe lângă toată munca comună, ne-am simțit bine împreună, iar fiecare dintre noi a luat această stare de bine acasă.
Le mulțumim tuturor colegelor și colegilor pentru aceste 3 zile magnifice, pentru responsabilitatea de care au dat dovadă, implicare și pentru că sunt parte a acestui proces.
Mulțumiri aparte lui Sile Moldovan, prietenului și facilitatorului nostru, care ne ghidează în creșterea pe care o avem și pentru bucuria revederii.
Mai multe poze în rubrica GALERIE FOTO.