Republica Moldova a fost reprezentată de: Veronica Teleucă, coordonatoarea Coaliției Naționale „Viața fără Violență în Familie”; Daniella Misail-Nichitin, directoare a Programului pentru Femei Centrul Internaţional „La Strada"; Victoria Robu, procuror la Procuratura din raionul Drochia; Alexandru Vântu, ofițer principal de sector (sectorul de poliție nr. 3) al Inspectoratului de Poliție Buiucani, mun. Chișinău;  şi Andrei Pădure, Andrei Pădure, șeful catedrei de Medicină Legală, USMF „Nicolae Testimiteanu”.

Participanții au fost selectaţi de organizatori în baza unor propuneri  de proiecte care urmăresc producerea unor schimbări procedurale ce țin de combaterea violenței față de femei: asigurarea asistenţei juridice primare şi calificate eficiente pentru femeile victime ale violenţei, implicarea bărbaţilor şi băieţilor în prevenirea violenţei prin educaţia timpurie, colaborarea poliţiei cu organizaţiile non-guvernamentale pentru crearea unui spaţiu prietenos victimelor violenţei, colaborarea dintre asistenţa socială, organele de probaţiune, procuratură, poliţie, instanţele judecătoreşti şi societatea civilă.

„Aici lipsește birocrația și acest lucru este un atu!”

Pe lângă partea teoretică, participanții au avut un program activ – vizite de studiu la centre de plasament, Inspectorate de Poliție suedeze, centre de zi şi adăposturi pentru vicitme ale violenţei, alte centre care lucrează cu potenţialele vicime şi victime ale crimelor de onoare, organizaţii care lucrează cu băieţii şi bărbaţii, organizaţii de advocacy sau organizaţii de cercetări analitice privind cauzele structurale şi impactul violenţei. Toate acestea activități au avut loc pentru ca participanții să facă o comparație obiectivă dintre sistemul din Suedia și țara lor de origine.

Comparativ cu Moldova, în Suedia lipsește cu desăvârșire birocrația, toată activitatea fiind axată pe latura umană. La această concluzie a ajuns Veronica Teleucă, coordonatoarea Coaliției Naționale: „Ce m-a surprins este felul în care colaborează autorităţile cu societatea civilă. Fiecare îşi cunoaşte treaba şi cel mai important - sunt foarte deschişi şi orientaţi spre nevoile victimei şi copiilor acesteia. Fără birocraţie, fără strategii, planuri, ghiduri, metodologii, manuale, proceduri şi standarde printre care de cele mai multe ori se pierde omul real. Specialiştii lucrează pe caz, sunt atenţi la nevoile femeilor şi copiilor, îi ghidează şi în acelaşi timp le lasă spaţiu de decizie.” 

Asistentul social este primul care interacționează cu victima.

În Suedia, asistentul social are un rol crucial în sistemul de servicii acordate femeilor-victime şi copiilor acestora. Aceștia sunt primii care interacționează cu victima (cu excepția cazurilor unde este sesizată direct poliţia care, de altfel, imdeiat sesizează asistentul social). Asistenții sociali sunt cei care elaborează planul de intervenţie, referă femeile şi copiii organizaţiilor non-guvernamentale şi monitorizează cazul. Rolul organizațiilor non-guvernamentale este doar de a ajuta asistenţii sociali prin acordarea serviciilor de adăpost, consiliere psihologică şi facilitarea procesului de integrare. „Aceste femei au venit dintr-o relaţie de putere şi control, nu aveau putere de a decide, nu puteau controla nimic, nici chiar propria viaţa. Suntem atenţi să nu preluăm același comportament mai departe şi, de fapt, le ghidăm cum să-și recapete puterea de a decide ce vrea.” mărturisesc angajații unui centru din Suedia.

ONG-urile din Suedia au o poziție civică permanentă.

În Suedia, organizațiile non-guvernamentale au o poziţie civică foarte clară, care este în afara proiectului sau organizaţiei proprii. Majoritatea organizațiilor demonstrează o solidaritate reciprocă și neapărat vor susține marşurile pentru drepturile femeilor, alte grupuri discriminate și vor critica guvernul atunci când este necesar. ONG-urile sunt acelea care construiesc şi consolidează mişcarea pentru drepturi unde fiecare femeie se poate regăsi. Abordarea intersecţională este primară pe cazurile de violență, ceea ce în Republica Moldova lipsește, spre deosebire de Suedia. Abordarea intersecţională presupune acumularea mai multor forme de discriminare, ce determină o mai mare expunere a femeii la violenţă. De exemplu, o femei săracă, fără studii, aparţinând unui grup etnic minoritar, va fi mult mai expusă la violenţă şi totodată mult mai vulnerabilă în faţa sistemului. Sau necesităţile ei vor fi diferite, respectiv şi abordarea va fi diferită.

La fel, ONG-urile sunt acele entități care sensibilizează comunitatea, atrag voluntari (mai toate organizaţiile au avut zeci, dacă nu chiar sute de voluntari). Chiar dacă organizaţiile non-guveramentale sunt finanţate de către autorităţi, fie centrale, fie locale, ele îşi rezervă dreptul de a critica autorităţile şi de a solicita finaţare atunci când consideră că nu e suficient.

„Am discutat mult și despre impactul normelor sociale, în special normelor de gen care definesc masculinitatea şi feminitatea. Chiar dacă cunoşteam la modul general subiectele prezentate, după discuţiile pe care le-am avut, aceste subiecte au căpătat şi mai mult sens, anume modul în care aceste norme ne afectează viaţa zi de zi, atitudinea şi comportamentul. Şi chiar dacă la noi în Republica Moldova nu se vorbeşte foarte mult, aceste norme despre masculinitate au un impact profund asupra băieţilor care se străduie să se încadreze în aceste tipare pentru a nu fi excluşi şi, de fapt, ei sunt într-o oarecare măsură şi mult mai vulnerabili.” , conchide Veronica Teleucă, coordonatoarea Coaliției Naționale.

Sursa foto: arhiva personală Veronica Teleucă