Coaliția Națională a semnat declarația comună către președintele Republicii Moldova

Coaliția Națională a semnat declarația comună către președintele Republicii Moldova

Coaliția Națională alături de societatea civilă își exprimă profund dezacordul față de declarația asumată din 25 februarie 2018 a Președintelui Republicii Moldova Igor Dodon, care în cadrul unei postări publice pe una din rețelele de socializare se poziționează în mod explicit împotriva toleranței, liberalismului și a egalității de gen.


Daniela Sîmboteanu: „Cel mai bine despre cum sunt respectate drepturile copiilor o spun chiar copiii”

Daniela Sîmboteanu: „Cel mai bine despre cum sunt respectate drepturile copiilor o spun chiar copiii”

Februarie 2018. La sediul Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii... am ajuns într-o după amiază înnorată, rece și cu lapoviță. Îndeosebi m-am bucurat să-i pășesc pragul pentru a sta la dos și călduț. Am găsit un centru foarte bine aranjat, unde fiecare muncea în birouri iar eu, ca și vizitator, nu aveam de unde să știu ce se întâmplă după uși. Am așteptat așa cuminte pe canapea să-mi vină și mie rândul. Aici o fetiță zveltă, cu o adiere inocentă, a intrat în vorbă cu mine. Micuța își aștepta și ea cuminte rândul la psiholog și-mi destăinuise că vine în fiecare săptămână aici. După plecarea copilei, am fost invitată într-o sală spațioasă și luminoasă ce avea un perete plin de fotografii și baloane, unde am avut o discuție prietenoasă cu Daniela Simboteanu, psiholog, expertă în domeniul protecției copilului, fondatoarea CNPAC . 


Guvernul Republicii Moldova a adoptat Strategia naţională de prevenire și combatere a violenței față de femei și violenței în familie pe anii 2018-2023

Guvernul Republicii Moldova a adoptat Strategia naţională de prevenire și combatere a violenței față de femei și violenței în familie pe anii 2018-2023

Astăzi, 22 februarie 2018, Guvernul Republicii Moldova a adoptat Strategia naţională de prevenire și combatere a violenței față de femei și violenței în familie pe anii 2018-2023. Acestă strategie este în concordanță cu Convenția Consiliului Europei privind prevenirea si combaterea violenței împotriva femeilor si a violenței domestice (Convenția de la Istanbul) care prevede standarde pentru prevenirea violenței în bază de gen, protejarea victimelor violenței, și pedeapsa agresorilor.   


Ședința Adunării Generale și Atelierul instituțional

În perioada 27-28 februarie va avea loc Ședința Adunării Generale și Atelierul instituțional în cadrul cărora vor fi planificate activitățile pentru anul 2018.


Ședință de lucru facilitată de consultanta Diana Cheianu și dedicată conceptului de colectare a datelor și indicatorilor statistici unici pentru membrii Coaliției Naționale

Ședință de lucru facilitată de consultanta Diana Cheianu și dedicată conceptului de colectare a datelor și indicatorilor statistici unici pentru membrii Coaliției Naționale