29iun2021

13 psihologi activi în cadrul CN au absolvit Programul de Formare Profesională. Certificatul le permite să activeze atât în Moldova, cât și România, dar și în alte peste 40 de tări din Europa

În perioada 21-28 iunie 2021, grupul format din 13 psihologi activi în cadrul Coaliției Naționale, s-a aflat într-o deplasare la Timișoara. Echipa a susținut cu brio Programul de Formare Profesională care este autorizat de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Ministerul Educației Naționale din România și permite absolvenților/absolventelor să activeze atât în România, cât și în Moldova, dar și în alte peste 40 de tări din Europa.

Examenul final a durat 8 ore - proba practică și teoretică, și a fost susținut de către grup cu note de 9 și 10, în prezența Comisiei județene pentru educație Timișoara. Ghidați de facilitatorul Sile Moldovan, pe întreaga durată aflării la Timișoara, grupul a vorbit despre procesul de facilitare, tipul, caracteristicile și abilitățile unui facilitator, despre grupurile de lucru, rolurile în grup: legate de sarcina, menținerea grupului, satisfacerea nevoilor individuale, despre rolurile dificile, strategiile de soluționare a conflictelor, etapele procesului de instruire, etc. Acum, psihologii activi în cadrul Coaliției Naționale vor deveni formatori care vor putea face programe de instruire pentru adulți, psihologi, specialiști/e (politiști/e, echipe multidisciplinare, etc.), vor putea face grupuri de intervizare, adică să discute cazurile complicate între ei, peer to peer. Câteva impresii legate de acest program:

💬Sergiu Toma: „Mă simt onorat că sunt parte din acest grup, cred în puterea colegialității și, de când am ajuns în Coaliție, am observat această colegialitate. Este foarte important să avem o comunitate de psihologi profesioniști pentru că cred în puterea pe care o avem împreună.”
💬 Victoria Captari: „Noi putem schimba lucrurile și, în acest program, am descoperit tot ce-i mai bun de la fiecare și am ințeles că diferența o fac oamenii”.
💬 Ina Grădinaru: „Aceasta diplomă mă responsabilizează și mai mult, vreau să pun în practică tot ce am învățat”.
💬 Alexandru Donos: „Am observat toate aceste zile profesionalismul echipei de aici. Jos pălăria pentru echipa lui Sile!”
💬 Ludmila Popovici: „Am avut nevoie de un suflu proaspăt care să ne ghideze prin diferite turbulențe. Sunt plină de recunoștință și dragoste. Suntem ca și diamante în Coaliție și am avut nevoie de șlefuire pe care ne-a dat-o Sile și echipa sa”.
💬 Veronica Teleucă: „Coaliția este locul unde fiecare din echipă se poate regăsi, este acel spațiu de încredere și de resurse și asta vrem să continuam să facem, inclusiv cu suportul unui mentor atît de bun cum este Sile. În acest program am învățat atât de multe, încât abia aștept să le aplicăm pe toate în practică.”
💬 Formatorul Sile Moldovan: „Aici s-a format o conexiune foarte faină pentru că oamenii din acest grup sunt atât de valoroși. Cred că cel mai valoros într-un om este atunci când acesta transmite mai departe ceea ce cunoaște, valoarea sa, cunoștințele, experiența care ne crește pe noi ca oameni, te îmbogățești atunci cînd oferi pentru ceilalți. În acest proces de transformare este loc pentru toți sub soare, mai ales că majoritatea se înghesuie la umbra.”
Reamintim că Programul de Formare a avut în total 5 module, iar echipa de psihologi activi în cadrul Coaliției Naționale s-a aflat la Timișoara pentru a încheia și absolvi acest program de formare facilitat de Sile Moldovan, oeganizația gazdă fiind Inovatrium.