Nu știu care este explicația, însă vara se întîmplă să cunosc mulți oameni interesanți, probabil, briza estivală, evenimentele și soarele ne conectează. În luna sînzîienelor am cunoscut-o pe tînăra, sînzîiana Hanna Aheyeva, o activistă din Bielorusia. Cu voce doamoală, liniștitoare, Hanna povestea despre comunicarea non-violentă, despre teoria americanului Marshall Rosenberg, despre emoții și empatie. Am invitat-o la interviu, am conectat reportofonul și în acel moment parcă m-am transferat în cărțile lui Eliade, în noaptea de Sînzîiene.
Hanna, povestește pe scurt despre tine, cum ar arăta o descriere a ta?
Sunt originară din orașul Novopolotsk, Bielorusia, activez în calitate de traineră a educației non-formale, coordonez programe educaționale, lucrez atît cu copii, cît și cu adulții, cu echipe. În mare parte jonglez cu inteligența emoțională, emoțiile, în general. Acum activez la Centrul Educațional Fialta din Bielorusia, la acest ONG mi-am început drumul de activistă.
Sunt și artistă, dar nu în sensul clasic pe care îl cunoașteți. Arta pe care o fac eu este legată de emoții și atitudine. Ca și mulți alții, am crescut într-o familie patriarhală, unde rolul mamei și al tatălui era bine conturat. În familia mea de mică mi se spunea că trebuie să fiu mai liniștită, să nu am gura prea mare și că poate nu am nevoie atît de mult de studii. Apoi, cînd am crescut, intrînd încontact cu mai mulți oameni mi-am dat seama cum funcționează aceste stereotipuri, ne limitează și ne fac mai nefericiți în viața de zi cu zi. Ca să nu mă las greșit înțeleasă, îmi iubesc foarte mult familia. Însă, mi-am dat seama tot atunci de lipsa gîndirii critice pe care o aveam. Am lucrat în mai multe proiecte destinate fetelor, pentru a le creștre capacitățile în design, muzică, IT și tot așa. În Bielorusia tot mai mute fete sunt implicate în activism, sunt încurajate să-și contureze propriile inițiative, astfel se pune pe picioare o mișcare trainică.
Mi-ai destănuit că consideri o feministă. De ce crezi că în diferire regiuni acest cuvînt este înțeles diferit? Fie că vorbim de Moldova sau Bielorusia?
A spune că ești feministă înseamnă să te identifici automat cu un grup, spre exemplu să fii într-o gașcă de oameni și să-ți expui anumite viziuni legate de această mișcare, mulți oameni te-ar lua la ochi. Ar fi diferit dacă pur și simplu ai tăcea, ai fi percepută ca o fată „la locul ei”, atunci cu siguranță nu ai atrage atenția. O altă chestie este că în subconștient oamenii percep că ceva te deranjează, dacă vorbești despre feminism, și pentru femei încă nu este acceptat să fie lăsate să vorbească liber, dacă am face un salt istoric am vedea cauza. Unii te-ar putea considera răutăcioasă, permanent deranjată de ceva, dar tu știi în sine că este doar libera exprimare.De asemenea, cred că e o neînțelegere de comunicare la mijloc, dacă ne întoarcem la ideea cum funcționează stereotipurile, din necomunicare corectă cuvîntul „feminism” a ajuns în diferite forme.
Să știi că pe social-media regăsesc comentarii negative în postările despre mișcarea feministă, cum s-ar putea reacționa corect, prin comunicare non-violentă, la acestea?
E foarte comun pentru femei ca ele să fie supuse unor explicații pentru acțiunile lor. Dar să fii parte a unui grup vulnerabil e și mai solicitant să dai explicațiii...Consider că, în primul rînd, aceste femei feministe trebui să aibă grijă de ele însele, știu că multe activiste fac muncă de voluntariat, duc diverse proiecte. Vă dați seama că uneori trebuie ca acestea să-și piardă din propriile puteri, pentru a reacționa la ceva negativ. Cred că așa atitudine ar putea funcționa pentru a ne proteja. Plus la acesta, de cele mai multe ori femeile din acest domeniu suferă de ardere profesională. Ar trebui atunci să se întrebe dacă dispun de puteri suficiente pentru a răspunde sau a uresursele necesare.
Ce este comunicarea non-violentă? Știu că este un concept introdus de americanul Marshall Rosenberg, însă cam atît.
Este o abordare în comunicare, atunci cînd devii conștient de necesitățile tale emoționale și ale celuilalt interlocutor. De cele mai multe ori cumunicăm fără să ne gîndim la necesitățile ce stau în spatele nostru și al intercutorului nostru. Spre exemplu, într-un proces de dialog, înainte de a reacționa (în orice fel), analizează-ți propriile emoții de acum, cîte sunt, ce formă au și respectiv ce necesități ai; apoi analizează emoțiile interlocutorului tău, de ce reacționează astfel, cu ce necesități emoționale l-ai putea ajuta. Apoi aceste necesități se aliniază și atunci ne (re)conectăm ca și ființe umane. Încă ceva, necesitățile sunt pe înțelesul tuturor, sunt comune pentru toți oamenii, doar că sunt diferite la etape diferite ale vieții noastre. Comunicarea non-violentă poate deveni un stil de viață.
Ca să dau un exemplu: să zicem că copilul tău are necesitatea de a fi independent, iar necesitatea ta este de a controla, fie și pentru securitatea copilului. Ambele sunt necesități absolut înțelegibile. Comunicarea non-violentă este ca tu să te pui în papucii copilului tău și să înțelegi ce rol joacă idependența pentru el, și de ce tu ai nevoie de control. Cu siguranță se găsește un mijloc de aur pentru ca cei doi să se simtă bine.
Cel care a pus bazele comunicării non-violente în anii ’60 a fost doctorul în psihologie Marshall B. Rosenberg. Dorința lui a fost de a găsi și oferi lumii o alternativă la agresivitatea și violența cu care ne confruntam adesea.Comunicarea non-violentă îşi propune să găsească o cale prin care cei implicaţi să obţină rezultatele care contează cu adevărat pentru ei, fără a se folosi de sentimente precum vinovăţie, umilire, ruşine, vină, constrîngere sau ameninţări. Pentru rezolvarea conflictelor este extrem de utilă conectarea cu alte persoane şi conştientizarea modului în care trăieşte, simte, precum şi adaptarea la nevoile autentice, atît personale, cît şi a celor din jur.
Ce fel de atitudine/comunicare trebuie să sdopte femeile care sunt în risc de abuz?
Dacă aceste femei se află acum în risc, atunci pe termen scurt acestea trebuie să se salveze, să ceară ajutor imediat. În perspectivă mai largă, nici o femeie nu ar trebui să lase spațiu de gîndire că poate agresorul se va schimba, dacă ea va schimba tactica de comunicare, abuzul este abuz, putem însă aplica tehnici de comunicare non-violentă pentru a ne salva imediat. Tactica femeilor este să aibă o strategie de siguranță, este un subiect mult mai adînc, care necesită neapărat ajutor din exterior. Mă tem și să dau sfaturi în aceste cazuri.
Cum e corect să comunicăm cu femeile trecute prin abuz? Din păcate unii oameni nu cunosc granițile intime, poate din reflexul de a ajuta, nu știu.
Cel mai propice ar fi doar de întrebat dacă au nevoie de ajutor, și dacă da, cel fel de ajutor. Să le întrebăm de necesitățile lor de acum, fără să insistăm. Împărtășirea experiențelor din viața noastră este la fel o necesitate pe care o simțim la un moment dat, dacă nu o avem, nu insităm pe aceasta.
Cum ai convinge un om că este dominat de stereotipuri, atunci cînd el nu se vede așa?
Prin anumite tehnici, spre exemplu este o tehnică numită „biblioteca vie”. Cum funcționează? La un eveniment sunt invitați oameni diferiți, prin schimb de roluri aceștia devin cărți, și se pun în cerc. Povestitorul(oarea), la fel o carte, va sta pe mijloc și va povesti întîmplări din viața personală, spre exemplu să recunoască că are orientarea sexuală diferită sau să povestească depre anumite profesii neauzite pentru unii, sau să facă confesiuni care pentru unii ar fi destul de incomode, și tot așa. Și discuțiile pornesc.În Bielorusia această „biliotecă vie” a devenit o mișcare și au și un slogan: „Oamenii sunt mai mult decît stereotipuri”. În aceste cercuri oamenii formează contacte personale, cu oameni diferiți decît ei, devin empatici, se schimbă în interior. De asemenea, cred în educația non-formală care schimbă mentalități.
Ai pronunțat cuvîntul „empatie”, cum o cultivăm în noi?
Empatia este legată de inteligența emoțională. Este despre înțelegerea emoțiilor tale și a celorlalți din jur, empatia se dezvoltă pe parcurs ca o deprindere. În primul rînd înțelegi tu ce emoții ai, fie că ai frică, iubire, gratitudine, răutate... Apoi te gîndești ce emoții dețin oamenii care intră în contact cu tine. Înțelegeți, majoritatea oamenilor nu se gîndesc la propriile emoții și ale celorlalți. Este însă ușor de practicat, doar de început.
******
Dr. Rosenberg (1934 – 2015) a fost fondatorul și directorul educațional al organizației internationale non-profit Center For Nonviolent Communication din Statele Unite ale Americii. Doctor în psihologie clinică, a susținut conferințe și seminarii de Comunicare nonviolentă în toată lumea. A lucrat cu profesori, familii, militari și puscăriași. S-a implicat activ în zone măcinate de război, unde a mediat reconcilierea și rezolvarea pașnică a diferendelor. Israel, Palestina, Irlanda, Rusia, Rwanda, Burundi, Nigeria, Serbia, Croatia sunt doar cîteva exemple de țări în care metoda Comunicării Nnnviolente este utilizată și acum de echipele de activiști ai păcii. În martie 2006 i s-a decernat premiul pentru pace Bridge of Peace.
