Interviul lunii septembrie, 2017. Elena Burca, directoare, Asociatia Impotriva Violentei "Casa Marioarei": „Vorbim foarte puțin despre noi înșine, despre toleranță și agresivitate.” Cu dna Burca m-am întâlnit într-o dimineață de septembrie pentru a descoperi omul din spatele unei munci enorme și importante în societatea din Republica Moldova. Am găsit o femeie puternică care m-a întâmpinat cu o căldură de mamă și care era deschisă spre o discuție prietenoasă și sinceră despre victime ale violenței, despre cum pot fi ajutate și care ar fi urmările reabilitării psihologice ale acestora.