Se declară nevinovat.

Așadar, două angajate de la catedra de Epidemiologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” susțin că timp de mai mulți ani au fost hărțuite sexual de profesorul lor Viorel Prisacari, care este și șeful catedrei.

Ca și în majoritatea cazurilor de hărțuire sexual, agresorul nu-și recunoaște vina. Viorel Prisacari neagă acuzațiile și spune că complotul ar fi fost pus la cale de un coleg, care ar vrea să-i ia funcția actuală.

Nivelul redus de raportare a cazurilor de hărțuire sexuală este determinat de rușine.

Din păcate, doar 15% dintre femeile care au fost supuse hărțuirii sexuale la locul de muncă raportează aceste cazuri. Nivelul redus de raportare a cazurilor de hărțuire sexuală este determinat de rușine sau învinovățire, teama de a suporta consecințe nefaste, dar și gradul redus de încredere în organele de control, ne redă același studiu realizat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare în colaborare cu Centrul de Drept al Femeilor în cadrul proiectului „Iniţiativa Comună pentru Oportunităţi Egale”.

Plus la aceasta, există și factorul de control și putere. În cazul lui Viorel Prisacari – agresorul având o imagine de om cu statut social, familist și infleunt, pe când ele - doar asistente de catedră. Tot în sudiu găsim că confirmarea acestor tendințele alarmante în cazul relației subaltern-șef. Circa 19% dintre femei au indicat persoana căreia i se subordonează ca fiind cea care le-a amenințat pentru a întreține relații sexuale sau, și mai grav, au aplicat forța în acest scop (11,5%).”

Fenomenul „blame victim”.

Mai mult de jumătate din cetățenii Republicii Moldova consideră victimele hărțuirii sexuale a fi responsabile pentru ceea ce li se întâmplă/s-a întâmplat. Alarmant este faptul că prezența comportamentelor abuzive la locul de serviciu este percepută de societate drept un lucru firesc. La fel în studiu mai găsim că și mai gravă este situația în ce privește atitudinea față de persoanele hărțuite, 60,5% dintre cetățeni considerându-le vinovate de aceste experiențe. Vă sună cunoscută povestea? 

Deși hărţuirea sexuală a fost definită încă în 2006, în legislaţia penală a R. Moldova acest fenomen a fost inclus abia în 2010, art.173 al Codului Penal al R. Moldova fiind supus unor modificări. 

Cu toate acestea, autorii studiului spun că Republica Moldova nu are un cadru normativ clar ce ar reglementa mecanisme de protecție împotriva hărțuirii sexuale. O problemă gravă ar fi că legislația actuală nu conține o tipologie a actelor de hărțuire sexuală care ar permite victimelor să identifice instituția abilitată pentru investigarea cazului.

Iar în cazul în care victimele au curajul de a raporta agresorii, acestea sunt supuse unor acțiuni procesuale care vin să le intimideze: expertize, confruntări, audieri suplimentare sau repetate care creează premise de re-victimizare. În cadrul acțiunilor procesuale, victimele deseori sunt intimidate fie de agresori, apărătorii acestora sau chiar de către reprezentanții organului de urmărire penală. La această concluzie au ajuns și autorii unui alt studiu care reflectă aspectele practicii judiciare privind infracţiunile sexuale în R. Moldova elaborat de către Centrul Internaţional „La Strada”. Victimele infracţiunilor de hărţuire sexuală se confruntă cu un sistem birocratic, care nu este pregătit să le ofere protecţie, asistenţă şi realizarea dreptului la un proces echitabil. Din momentul săvârşirii infracţiunii până la condamnarea persoanei, victimele se confruntă cu o serie de încălcări ale drepturilor lor, se menționează în studiul „La Stada”.

***

Recomandările autorilor studiului „Cum prevenim și reducem hărțuirea sexual la locul de muncă: recomandări de politici” arată că asigurarea echilibrului de gen în funcţiile de conducere va contribui la diminuarea incidenţei hărţuirii sexuale. Problema se evidenţiază la capitolul neimplicării egale a femeilor şi bărbaţilor în câmpul muncii – în general, cât şi în funcţiile de conducere – în special.

P.S: Curajul există, el trebuie doar susținut

Ce am putea face noi în acest sens? În primul rând să încurajam alte femei care au au fost victimele hărțuirii sexuale să iasă la rampă cu poveștile lor, să spunem public lucrurilor pe nume. Să le credem și să le susținem istoriile. Femeile să aibă curajul să suțină alte femei. Deși trăim într-o societate patriarhală unde a sustine o femeie înseamnă că și tu vei fi supus(ă) unui risc, de blamare, de excludere... totuși curajul manifestat poate fi molipsitor.

Mai țineți minte Campania #metoo care a adus în atenţia publică sute de nume de personalităţi notorii, care ar fi abuzat de situaţia lor ca să obţină favoruri sexuale de la femeile din anturajul profesional? Dar mobilizarea femeilor care au avut experiențe groaznice în maternități? Deci, se poate. Curajul există, el trebuie doar susținut.