Daniela Sîmboteanu: „Cel mai bine despre cum sunt respectate drepturile copiilor o spun chiar copiii”

La sediul Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii... am ajuns într-o după amiază înnorată, rece și cu lapoviță. Îndeosebi m-am bucurat să-i pășesc pragul pentru a sta la dos și călduț. Am găsit un centru foarte bine aranjat, unde fiecare muncea în birouri iar eu, ca și vizitator, nu aveam de unde să știu ce se întâmplă după uși. Am așteptat așa cuminte pe canapea să-mi vină și mie rândul. Aici o fetiță zveltă, cu o adiere inocentă, a intrat în vorbă cu mine. Micuța își aștepta și ea cuminte rândul la psiholog și-mi destăinuise că vine în fiecare săptămână aici. După plecarea copilei, am fost invitată într-o sală spațioasă și luminoasă ce avea un perete plin de fotografii și baloane, unde am avut o discuție prietenoasă cu Daniela Simboteanu, psiholog, expertă în domeniul protecției copilului, fondatoarea CNPAC. 
CNPAC marchează două decenii de activitate. O perioadă destul de lungă, în care organizația s-a afirmat. Am vrea să ne povestiți cum a luat naștere organizația și care era activitatea acesteia pe timpuri? De fapt, marcăm 20 de ani de la înregistrarea centrului la Ministerul Justiției, fondarea acestuia a fost cu un an înainte.În anul 1997, un grup de tineri psihologi, printre care și eu, am fondat această organizație. Cu toții participasem în calitate de volutari la un program școlar de prevenirea abuzului față de copii, program oferit de către o organizație din SUA. Fiind implicați în astfel de activități, ne-am dat seama că problema este destul de vastă, iar soluții în Republica Moldova sunt foarte puține.Chiar de la început eram foarte activi, organizam sute de seminare pentru copii, profesori, părinți… Aveam activități pentru echipele multidisplicinare – pe atunci un termen destul de nou. Am avut posibilitatea să implicăm în activitatea noastră cei mai buni experți care erau în domeniul protecției copilului. Încă din start activitățile noastre s-au bazat pe principiul că violența poate fi prevenită prin informarea copiilor și părinților, prin împuternicirea copiilor de a raporta cazurile de violență autorităților, prin colaborarea intersectorială între toți actorii care au atribuții în domeniul protecției copilului.
Tot în acea perioadă am lansat un proiect pilot în domeniul asistenței directe a copilului, care în ultimii 15 ani s-a transformat într-o practică bună a CNPAC-ului și anume Centrul de asitență a copilului și familiei „AMICUL”. A început cu deschiderea în 2000 a unei rețele de 5 cabinete de asistență psiho-socială, pentru ca în 2003 să fie semnat un Memorandul de colaborare cu Direcția pentru Protecția Copilului din Chișinău și UNICEF Moldova privind lansarea Centrului de asistență a copilului și familiei „AMICUL” -  un serviciu multidisciplinar specializat pentru copiii victime a abuzului și neglijării.
Ce alte  realizări ați dori să le menționați? Pe lângă modelarea serviciului specializat pentru copiii victime ale violenței – serviciu ce permite astăzi copiilor să beneficieze de mai multe tipuri de asistență, sub același acoperiș, o altă realizare pe care o considerăm nu doar a noastră ci a întregului sistem de protecție a copilului din țară este implementarea mecanismului intersectorial de identificare și referire a copiilor victime. Acest mecanism  a fost aprobat de Guvern în anul 2014 și permite sute de cazuri de abuz a copiilor să fie scoase din anonimat. La fel, CNPAC a avut o contribuție majoră la adoptarea în 2014 a modificărilor Codului de Procedură Penală prin care a fost instituită o procedură obligatorie de audiere, în condiții speciale, a copiilor victime ale abuzurilor sexuale, a violenței domestice și a traficului.  
Din ce surse financiare supraviețuiește CNPAC astăzi? Am mobilizat resurse din partea donatorilor străini, am stabilit parteneriate cu autoriățile locale. Deși contribuțiile APL-urilor sunt mici, acestea sunt însă foarte importante. Mai nou, avem campanii de colectare de fonduri și suntem beneficiarii desemnării procentuale. Ne străduim să menținem o legătură cu donatorii noștri, cărora le suntem recunoscători. Am elaborat diverse produse ca și recompense pentru ei, pentru acei oameni care vor să doneze, precum ar fi Hipopotamul DoDo sau cărțile de colorat pentru copii.
Prezentați-ne echipa CNPAC. Cine pune pe roate acest centru? Echipa CNPAC este una foarte mare. De-a lungul anilor, peste 100 de voluntari au activat în diferite programe. Echipa noastră se reînnoiește periodic, am fost afectați și noi foarte mult de migrație. Acum suntem un grup de 16 oameni și, desigur, colaborăm cu experți și consultați care împărtășesc valorile noastre.
La capitolul drepturile copilului, care este poziția Moldovei comparativ cu alte țări? Mi-ar fi greu să fac o comparație cu alte țări. Mai avem încă foarte multe de realizat. Cred că cel mai bine despre cum sunt respectate drepturile copiilor o spun chiar copiii. Mă bazez pe raportul copiilor privind implementarea Convenției cu privire la respectarea drepturilor copiilor. Iar copiii ne spun că violența este și în școală, în familie, în stradă și oriunde nu s-ar afla.
În ultima perioadă auzim în presă tot mai multe cazuri de abuz față de copii. Oare fenomenul a luat amploare?Statistic vorbind a fost o creștere a fenomenului în anii 2015-2016. De atunci aceste date se mențin. Consider că în presă ajung cazurile ieșite din comun care sensibilizează publicul. Nu am putea concluziona o escaladare a fenomenului. Salutăm oricum interesul jurnaliștilor și, pe această cale, dorim să atenționăm că reprezentanții mass-media trebuie să abordeze aceste subiecte în mod etic și cu respectarea demnității copiilor. Din păcate la acest capitol avem restanțe.
Cum explicați violența pe care unii părinți o aplică copiilor? Motive sunt foarte multe și caracteristice nu doar pentru Republicii Moldova. Pornim de la atitudinile pe care le împărtășesc  oamenii față de drepturile copilului, față de  fenomenul violenței . Atâta timp cât jumătate din populație consideră pedeapsa corporală prielnică în displicinarea copiilor, trebuie să lucrăm mult la combaterea acestor stereotipuri și atitudini greșite. Totodată, ne bucură că în ultimii ani lucrurile se schimbă spre bine, suntem contactați de numeroși părinți care ne raportează cazuri de disciplinare abuzivă a copiilor, fapt care demonstrează că avem și părinți responsabili, care nu tolerează violența sub nici o formă.
Alt motiv ar fi că violența se perpetuează din generație în generație.  Foarte des adulții care își abuzează copiii, au fost și ei la rândul lor victime ale abuzului în copilărie. Sărăcia, degradarea și probleme sociale cu care se confruntă multe familii, la fel , sunt factori de risc care pot duce la violență. Cu toate acestea, trebuie neapărat de spus că nimic nu poate justifica violența față de copii!
Cum procedăm atunci când vedem pe stradă părinți care își lovesc copii? Avem dreptul de a interveni? Într-adevăr sunt situații foarte dificile, pentru că realizezi că se întâmplă o încălcare foarte gravă și oarecum te simți neputincios în acea situație. De cele mai multe ori, aceste persoane, odată atenționate în stradă, devin destul de agresive. Însă, dacă vorbim de cazuri care nu ne expun la un risc mare, le putem comunica despre inegalitățile pe care le comit și sugera să apeleze la asistență sau ajutorul specialiștilor. Dacă vorbim despre cazuri mai grave, atunci imediat trebuie contactate autoritățile. Totodată, tebuie promovate încontinuu mesaje precum că pedeapsa corporală este o crimă sancționată prin lege. Această informație trebuie auzită de toți părinții și aici este deja responsabilitatea statului.
Ce doriți să le spuneți cititorilor noștri? Fiecare părinte trebuie să-și trateze copilul de la egal la egal, nu în sens că copilul ar avea aceleași responsabilități. Copilul trebuie abordat ca individ care are drepturi, luîndu-se în considerare particularitățile de vârstă și nevoile copilului.  Mai mult decât atât, copilul este o personalitate în devenire și are nevoie de înțelegere, suport, dragoste în acest proces de dezvoltare. Noi, adulții, trebuie să-i înțelegem, să-i asistăm și să-i îndrumăm. Iar la provocările care apar pe parcursul vieții trebuie să găsim soluții fie împreună cu copiii, fie împreună cu profesioniștii din domeniu. Însă, în capul mesei trebuie să stea principiul toleranței zero față de violență. Odată ce acest principiun este setat, apar și soluțiile.





Adaugă comentariu

alta varianta