WAVE Network este o rețea europeană de organizații feministe ce pune accent pe eliminarea violenței împotriva femeilor și copiilor. Înființată în 1994, în prezent este formată din peste 150 de organizații membre, printre care și Coaliția Națională „Viața fără Violență în Familie”. Campania Step Up! reprezintă o mișcare la nivel european a rețelei WAVE, prin care se promovează eforturile de stopare a violenței împotriva fetelor și femeilor prin sensibilizarea cu privire la această problemă și prin protejarea supaviețuitoarelor violenței.
Consecințele pandemiei COVID-19 abia încep să apară, însă experții și experțele susțin deja pericolele sunt uriașe. Potrivit unei analize a Fondului ONU pentru Populație și a organizațiilor partenere tulburările economice și fizice cauzate de noul virus, pot avea un impact semnificativ asupra drepturilor și sănătății femeilor, fetelor și fetițelor.
P rezentele recomandări sunt destinate specialiștilor cu competențe în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie, precum și victimelor și potențialelor victime ale violenței, inclusiv violenței în familie pentru a asigura intervenții eficiente în cazurile de violență încontextul COVID-19.
COVID-19 și violența împotriva femeilor – recomandări din partea Organizației Mondiale a SănătățiiViolența împotriva femeilor este prezentă peste tot. Violența între parteneri intimi este forma de violență cel mai des întâlnită. La nivel mondial, 1 din 3 femei au fost supuse, la un moment dat în viață, unei forme de violență fizică și/sau sexuală de către un partener intim sau de către un agresor oarecare. Majoritatea acestor acte sunt comise de partenerul de viață.
IMPORTANT! În cazurile de violență în familie pe timp de criză pandemică, Coaliția Națională asigură plasament femeilor și copiilor acestora în apartamente speciale/sociale. Beneficiarele vor fi plasate în regim de urgență de organizațiile la care s-au adresat.
Câteva sute de persoane au participat în centrul Chișinăului la cea de-a 6-a ediție a Marșului Solidarității. Acțiunea din acest an a fost dedicată ratificării Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, cunoscută drept Convenția de la Istanbul.
Dorești să faci parte dintr-o echipă pasionată de tematica drepturilor omului, încurajarea fetelor și a femeilor și te atrage subiectul egalității de gen? Dacă ai răspuns DA la această întrebare te invităm să devii ambasador /ambasadoare al/a tineretului. Încă din octombrie 2018 tinerii ambasadori WAVE susțin Campania Step Up! atrăgând atenția asupra încălcării drepturilor omului, și mai cu seamă violenței asupra femeilor.
Comitetul ONU pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW) a făcut publice observațiile și concluziile pentru cel de-al al 6 –lea raport periodic pentru Republica Moldova.
În perioada 17-20 februarie curent delegația Republicii Moldova s-a aflat la Geneva pentru a participa la cea de-a 75 sesiune CEDAW - statul nostru a fost audiat de către Comitet pentru a prezent acțiunile întreprinse în implementarea Convenție privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW) - un standard universal pentru protecția drepturilor femeilor din lume.
Apel către mass-media, parteneri de dezvoltare, colegi și colege din societatea civilă din Republica Moldova referitor la tergiversarea ratificării Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violenței domestice (Convenția de la Istanbul)